Avertismentul transmis de Raed Arafat: ”Am putea avea 10.000 de cazuri de Covid pe zi”

Publicat: 13 mart. 2021, 14:53 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Șeful DSU Raed Arafat a transmis un avertisment către cetățeni, referitor la cazurile de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Oficialul susține că există posibilitatea ca România să înregistreze iar un val puternic, ajungând chiar și la 10.000 de cazuri pe zi.

Evoluția pandemiei de coronavirus nu ar putea fi anticipată, declară Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Oficialul susține faptul că există posibilitatea ca țara noastră să se confrunte cu o explozie de îmbolnăviri cu noul coronavirus, ajungând chiar și la 10.000 de cazuri pe zi.

”Toate incidentele ne arată o creștere clară. Sunt zone cu creșteri mai mari, dar ce încercăm noi să facem, și oricât ar părea de exagerate măsurile, sunt menite să stopăm răspândirea. Plus măsurile importante de carantinare zonală. Deja avem un număr semnificativ de astfel de zone, din păcate, chiar am ajuns și la Timișoara, care este un municipiu mare. Suntem pe creștere, nu mai suntem pe platou sau pe scădere.

De regula, aceste măsuri își fac efectele în minimum 14 zile, dar depinde, pentru că mai avem factorul agravant care este tulpina nouă, care este din ce în ce mai predominantă. Asta înseamnă că numărul de cazuri apărute într-o unitate de timp va fi mai mare.

Nu putem exclude ca în perioada următoare să ajungem la 10.000 pe zi. În ultimele 2 săptămâni am ținut-o totuși pe la 4-5.ooo. Măsurile care s-au luat sunt menite să încetinească această creștere și sperăm să nu ajungem la cifre foarte mari”, a spus Raed Arafat, arată Mediafax.

4964 de cazuri noi de infectare și 79 de decese în ultimele 24 de ore

Bilanț coronavirus România, 13 martie 2021. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4964 de cazuri noi de infectare și 79 de decese. La ATI sunt internați 1203 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.312.856 de teste RT-PCR și 428.904 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.696 de teste RT-PCR (13.934 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.762 la cerere) și 10.710 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 50.001 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.954 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.694 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 111 persoane.

Sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 13 mart. 2021, 14:53 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×